Nu se mai termină ghinioanele pentru Adriana Bahmuțeanu! Luni, 25 noiembrie, jurnalista a revenit în fața instanței, într-un nou termen al procesului împotriva băieților mai mari ai lui Silviu Prigoană – Silvius și Honorius. Vedeta dorește să îi ia acasă pe cei doi copii ai săi, dar este în continuare ținută la distanță. Mai mult decât atât, a intervenit în acest caz o asociație din Constanța. Astfel, magistrații au dispus o amânare.
Adriana Bahmuțeanu nu a reușit să își ia copiii acasă, iar instanța a decis să amâne procesul cu o săptămână. Avocata vedetei a mărturisit că, în dosar, a intervenit o asociație din Constanța, însă cererea nu le-a fost comunicată anterior termenului de judecată.
„La termenul de astăzi s-au discutat probele de care se folosesc părțile, s-a discutat despre posibilitatea unei expertize a copiilor. Doamna Bahmuțeanu este supărată pentru că s-a acordat un nou termen, pentru lunea următoare, ceea ce înseamnă că ea este ținută încă o săptămână departe de copii. În dosar, o asociație despre care noi nu știm nimic, care se numește Daria Constanța, a făcut o cerere de intervenție, care nu a fost comunicată părților. Astăzi am luat cunoștință de asta, în mod corect instanța de jucată trebuie să aibă răgazul să îi citeze.”, a declarat avocata Adrianei Bahmuțeanu pentru Viva.ro.
Citește și: Copiii lui Silviu Prigoană, sedați de frații mai mari?! Adriana Bahmuțeanu a făcut anunțul bulversant
Adriana Bahmuțeanu și avocata sa au transmis că asociația care a intervenit în proces militează pentru drepturile copiilor, însă nu știu cine sunt fondatorii. O astfel de cerere este legală, însă instanța o poate respinge.
Jurnalista a susținut că Honorius și Silvius, băieții mai mari ai lui Silviu Prigoană, s-ar afla în spatele acestei intervenții în dosar, în încercarea de a o ține departe de copii. De asemenea, vedeta a precizat că nu a fost contactată de nimeni din partea acestei asociații.
„Este clar pe mână cu frații vitregi această asociație, ca să ne tergiverseze procesul! Dar cu ce ocazie vin ei? Dacă voiau să intervină, domnii de la asociație puteau să mă contacteze, dar nu m-a sunat nimeni, nu mi-a trimis nimeni nici un mail, nimic.
Vin acum și intervin în procesul meu. O să vă dau tuturor datele acestei asociații să-i sunați dumneavoastră să-i întrebați în ce calitate intervin ei. Dacă doreau să ofere sprijin, puteau să mă contacteze, dar să mă lase în pace! Asta îmi mai lipsește, o asociație din Constanța… Nu am nevoie de așa ceva!”, a spus Adriana Bahmuțeanu.
Avocata Adrianei Bahmuțeanu a mai explicat faptul că, momentan, nu au fost depuse probe la dosar. În schimb, în cadrul procesului, au fost făcute afirmații conform cărora fosta soție a lui Silviu Prigoană nu ar fi o mamă bună.
„Avocatul lui Honorius Prigoană s-a supărat pe noi că vă povestim din dosar! În continuare au o atitudine dualistă, în sensul că susțin în cadrul aceleiași fraze și în cadrul aceluiași termen, pe de o parte că dânșii nu ar împiedica minorii să ajungă la mamă, pe de altă parte, că nu ar trebui să stabilească instanța domiciliul copiilor la mamă. Deocamdată nu sunt probe depuse la dosar, sunt doar afirmații lipsite de suport, că doamna Bahmuțeanu nu ar fi o mamă bună cum ar fi ei frați buni”, a adăugat avocata Adrianei Bahmuțeanu.